Șuetă cu Oana Moraru

Șuetă cu Oana Moraru pe tema

Cum știu că am ales drumul cel bun?

sau

Nu există drum în viață, doar drum interior!* Oana Moraru

Pentru prima dată am auzit acest nume acum 4 ani, când fiind proaspăt mămică, citeam teancuri peste teancuri de cărți despre parenting în dorința mea de a face o treabă cât mai bună în postura de părinte.

De atunci și până azi, am citit și m-am documentat intens, am participat la diverse evenimente referitoare la educație și dezvoltarea copilului.

Acum câteva zile, am mers pentru a doua oară la un eveniment în care Oana era speaker. Șuetă la Facultatea de Drept. Tema abordată era “Cum știu că am ales drumul cel bun?și se adresa în mare parte tinerilor care sunt în perioada întrebărilor legate de alegerea unei cariere, a unui domeniu profesional.

Și deși nu mai sunt atât de tânără și sunt sigură că am ales drumul cel bun, am mers pentru că voiam să o ascult pe Oana vorbind despre aceste lucruri care mi-au fost clare abia la 33 de ani. Ca și primul eveniment la care luasem parte cu ea ca vorbitor, a fost foarte impresionant.

De ce?

  1. Pentru că un om de importanța Oanei încă are emoții și o recunoaște, iar asta nu face să îi tremure vocea sau îi diluează mesajul, ci te face să o simți mai aproape, un om cu trăiri intense, așa cum ești și tu.
  2. Pentru că o sală plină de oameni a amuțit pentru mai bine de două ore, deși era târziu și probabil majoritatea avuseseră o zi plină până atunci. Muțenia nu venea din nimic altceva decât interesul pentru subiect, din talentul Oanei de a transmite, de a se conecta cu audiența, de a amuza.
  3. Pentru că la final, așteptările mi-au fost despășite, iar asta mi se întâmplă foarte rar.

Cu ce așteptări am intrat?

  • Primul lucru: mă așteptam la o prezentare cu text stufos, studii, să ni se vorbească la microfon, și avem parte de un pic de tehnologie. Nici pomeneală! Deși pentru început mă îndoiam de faptul că vocea ei va acoperi zumzetul unei mulțimi agitate, după primele secunde de când a început să ne vorbească, o liniște ca la studioul de înregistrări s-a lăsat în sală. Mi-am zâmbit. Era un microfon pe masă și m-am gândit că o face special, pentru ca și noi să facem un efort de a fi atenți. Lăsând tehnologia la o parte, seara s-a derulat sub forma unei întâlniri degajate, intime. Așa cum spune titlul,nu? O șuetă.
  • Apoi, mă așteptam la rețete, la liste, secrete ținute sub lacăt și doar de ea știute sau…ceva predefinit ce poate fi aplicat de cei veniți. Așteptarea asta am menținut-o până spre sfârșit, dar văzând că nu va fi vorba de așa ceva, iar mi-am zâmbit: din nou Oana ne punea la treabă: ea a vorbit pentru 2 spunând povești, împărtășind experinețe proprii, rezultate de studii, dar noi vom face ordine în ideile prezentate și vom păstra ce credem că ne este de folos.

Despre ce ne-a vorbit, totuși?

În mod interesant, despre carieră, slujbe și altele asemenea mai deloc. Mare parte a serii, ni s-a vorbit despre copilărie. Ciudat, nu?

Ascultând-o pe Oana, treaba are sens: cariera trebuie să se alinieze cu cine suntem, iar pentru a afla cine suntem, răspunsurile le găsim în copilărie, în felul în care ne-a fost modelat subonștientul de mediul familial. Căutând în trecutul cel mai îndepărtat, vom descoperi condiționările la care am fost supuși. Niște exemple de condiționare sunt: copilul nu este valoros decât atunci când produce la exterior: note, medalii; sunt valoroase doar aptitudinile măsurate la școală; comportamentul copilului este condus de ideea de a dovedi ceva; mesajele transmise de primul mediu cu care avem de-a face după naștere se întipăresc în subconștient și ne condiționează destinul.

Acestea ne-au îndepărtat de la a mai asculta GPS-ul nostru intern, sistemul nostru de ghidaj, acea voce interioară care te ține conectat cu tine însuți. Totodată, condiționările timpurii ne concentrează tot mai mult la vocea altora, pentru început părinții, apoi familia, prietenii și lumea cu totul.

Problema este că aceștia nu cunosc niciodată persoana din fața lor, întrucât oamenii mereu se proiectează pe ei înșiși asupra celor din jur, iar cum cel mai bine ne cunoaștem noi înșine, primul pas spre a îți alege drumul potrivit în viața este în viziunea Oanei să te reconectezi cu copilul din tine, cu acea voce interioară care știe ce îi place, ce nu îi place, ce o bucură.

Îndemnul ei este de a căuta cele mai timpurii momente de care ne putem aminti în care activitatea de care eram cuprinși a făcut timpul să stea în loc. De acolo pornește o carieră de succes. De la a fi dăruit atât de mult lucrului pe care îl faci, încât uiți de tine și timpul pare că nu mai există. Ea o numește “stare de grație.

Calea v-o găsiți dacă vă amintiți cine erați în copilărie. Oana Moraru

Întorcându-ne la acea perioadă, Oana susține că orice copil iese din copilărie traumatizat, cu evenimente ce l-au marcat negativ, cu deconectări, frici, numindu-l general un “goliar acesta se manifestă în viața noastră îndreptându-ne spre oamenii și experiențele de care avem nevoie ca fie să umplem golul temporar cum ar fi relații bazate pe “oferă-mi”, sau droguri de orice fel, fie ca să îl vindecăm.

Acest gol este șansa noastră de a evolua, foamea noastră de a afla, de a deveni mai buni și îl putem folosi pentru a deveni specialiști în domeniul în care ne este “foame”. Iar întâlnirile cu tot soiul de oameni de-a lungul vieții, nu sunt niciodată fatale, oricât de dureroase, ne pot fi folositoare, dacă știm să căutăm lecția, să vindecăm rana, să umplem golul.

Apoi, Oana subliniază importanța emoțiilor, a varietății lor. Spune că sunt peste 400 de cuvinte ce descriu emoții, însă oamenii folosesc vreo 8 în mod uzual.

Iar în plus, în nenumărate rânduri de-a lungul serii, a întărit importanța trăirii emoțiilor negative. Fie că e vorba de noi, sau de copiii cu care interacționăm să acceptăm starea de “marinare” în emoțiile negative care vin cu viața. Din fiecare din ele, este o lecție pe care o avem de învățat, iar ocolind sau suprimând emoția, lecția va fi pierdută, iar pregătirea noastră pentru provocări mai săracă.

Tot aseară, am ascultat povestea fluturelui care se chinuia să iasă din cocon. Un om văzându-l, a vrut să îi ușureze chinul și a rupt coconul iar fluturele a ieșit. Neștiind că trecerea prin acea chinuială îi dezvoltă fluturelui abilitatea de a zbura, fluturele și-a petrecut viața târându-se pe pământ.

Morala: perioadele dificile, emoțiile negative toate își au rolul și importanța în evoluția oamenilor.

Oana susține cu mare pasiune că fiecare om are un miez valoros care nu oscilează și este de nepătat în nici o condiție, cu care ne naștem și care reprezintă esența ființei noastre, sufletul, valoarea de sine a unui om. În jurul acestui miez, se așează strat după strat, contextele familiale, sociale, profesionale.

Drumul în viață trebuie ales în funcție de acest miez valoros, conectându-ne la cine suntem cu adevărat și nu privind la contexte. Alegerile vor veni de la sine și piesele vieții noastre se vor așeza fiecare la locul ei, în jurul acestui miez atunci când această condiție este satisfăcută: de a ne cunoaște pe noi cu adevărat, de a fi conștienți de propria esență, propria valoare pe care o aducem cu noi în lume încă de la naștere.

Dar în copilărie nu sunt importante doar evenimentele negative, Oana ne-a invitat să reflectăm asupra oamenilor care “au văzut ceva în noi”, acel miez, asupra momentelor care ne-au crescut stima de sine, ne-au dat încredere și ne-au insuflat puterea de a evolua, de a găsi în noi resursele necesare pentru a depăși momentul greu, pentru a trece de emoția negativă.

Iar în cazul în care aceștia nu au existat, să fim noi ce care oferim copiilor noștri acest dar, copiii din familiile noastre, sau cei din clasele noastre, dacă suntem pedagogi.

Și pentru că ne adresăm copilului din noi, Oana ne-a propus ca temă pentru acasă câteva joculețe:

  • Jocul Ce nu vreau? Ce vreau? (ce nu vreau este doar pentru cei ce nu pot scrie din prima lista cu ce vreau!): o listă lungă și detaliată care să conțină ceea ce nu vrem, de exemplu: cum nu vreau să arate viața mea, cum nu vreau să arate corpul meu, cum nu vreau să fie relațiile mele etc urmată de o listă lungă și detaliată cu opusul primei liste: cum vreau să arate viața mea, cum vreau să arate corpul meu, cum vreau să fie relațiile mele etc.
  • Jocul Ce îmi place? Să scriem pe o listă luuuuungă tot ce ne place, de la cele mai banale, la cele mai importante lucruri, dar, cu lux de amănunte. Apoi, ne putem face o doua listă, cu ceea ce nu ne place, la fel de detaliată. Aceasta e opțională. Partea finală a jocului este ca după ce am terminat de scris lista sau listele imediat să începem să scriem orice ne trece prin cap, cu mâna opusă celei cu care scriem de obicei! Încă nu am încercat ultima parte cu scrisul cu mâna opusă, dar listele le-am mai făcut, la un alt eveniment dedicat psihologiei. Oana promite că rezultatul scris de mâna stângă sau dreaptă pentru stângaci, va fi surprinzător!
  • Jocul filmului hollywoodian. Pe acesta l-am mai făcut la seminarul lui Tony Robbins, dar am să dau câteva detalii aici: creierul nostru nu face diferența dintre adevăr și ficțiune așa că dacă reușim să îl convingem că ceva din trecutul nostru s-a întâmplat diferit, sau îi acordăm o semnificație emoțională diferită, putem returna filmul trecutului nostru. Putem merge fie în trecut, pentru a modifica o amintire, fie în viitor pentru a ne imagina un posibil viitor de parcă s-ar întâmpla exact așa cum ne-am dori.

Știința din spatele acestui lucru este că circuitele neuronale se reconfigurează toată viața. Se credea până recent că cele folosite des, devin automatisme, iar cele nefolosite dispar, însă s-a descoperit că plasticitatea și regenerarea creierului se mențin toată viața, cu condiția folosirii a câtor mai multe căi neuronale noi, nefolosite, pentru a stimula regenerarea. Așadar, putem reconfigura voluntar harta creierului nostru.

  • Desenează-ți viața! Fără să vrea să dea prea multe detalii, Oana ne-a invitat să luăm o coală mare de hărtie și să ne desenăm harta vieții de la început până la final. Promite că vom fi surprinși și nu vor fi necesare nici un fel de lămururi sau interpretări ulterioare.

Cuvintele din acest text nu pot surprinde decât parțial, ceea ce s-a spus, ce s-a simțit, ce s-a trăit în acea seară de șueta cu Oana. De aceea, îndemnul meu este să mergeți să o ascultați vorbind.

Seara nu a fost ce mă așteptam. Am venit pregătită pentru rețete și am primit povești încărcate de profunzime și înțelepciune, în loc de ceva gata deja am primit invitația de a mă cunoaște, în loc de cuvinte sofisiticate din lumea adulților am vorbit despre momente unice din copilărie, iar în loc de minte, Oana mi-a atins sufletul, acel miez de care vorbea. Lui i-a vorbit și i-a spus că în viață nu există greșeli, ci experiențe, oportunități de a evolua, că în orice moment suntem cea mai bună varianta a noastră și mai ales că:

O să fie bine oricum, pentru că vă aveți pe voi!  Oana Moraru

 

Arina Angelescu – Preşedinte

Seeding Knowledge Foundation

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s