4 zile de creație în tabăra ,,Locuiește în poveste”

Experiența trăită în cadrul taberei de creație ,,Locuiește în poveste” a reprezentat pentru mine o confruntare a temerilor, așteptărilor, incertitudinilor pe care le aveam cu realitatea obiectivă. Acceptasem provocarea de a scrie un text pentru concursul de creație omonim organizat de editura Arthur, deși mă încântase ideea ilustraței, nu a scrierii imaginative. Am fost convinsă că participasem pur și șimplu doar de dragul competiției, adică degeaba. Gândindu-mă la zecile, dacă nu chiar sutele de concurenți, aveam impresia că mă pierd în mulțmea de nume și cuvinte, de ilustrații și idei apaținând unor copii ca și mine. Mai ales că tema propusă, SELFIE, care nu mi se părea prea atractivă. Părea să promită mai mult decât putea oferi. În plus, eu nu îmi facusem niciodată un selfie și nu-mi plăcea să povestesc depre mine. Cu precădere la persoana întâi.

Totuși, am reușit să o tratez așa cum îmi plăcea, cum știam, fără a implica noțiunea de fotografie cu care nu prea mă împac, preferând-o pe cea de portret. Am trimis și un desen a cărui istorie e lungă și destul de încâlcită, pe care am de gând să o eliberez cândva din amintire, dar care mai poate aștepta acel incredibil de trist moment. Glumesc! Doar știu că ele, poveștile, atâta așteaptă, să iasă din capul meu ca dintr-o colivie prea strâmtă. Mi-am dorit să câștig, e adevărat, dar la cealaltă secțiune, cea de ilustrație. Chiar dacă îmi plăcea mai mult textul decât desenul și îl consideram mai reușit. (Menționez  că au ceva în comun, că sursa de inspirație a fost pentru ambele aceeași. Diferă doar miijlocul de comunicare.)

Când am aflat că dorința mi se îndeplinise, însă pe jumătate, mi-a venit să râd. Așadar, tot la compuneri mă pricep mai bine, am zis în gândul meu. Dar tot desenul e pasiunea mea cea mai importantă, prima pe care am remarcat-o de altfel. Și acum mă întreb: de ce s-a întâmplat așa și nu nu cum visam eu? Oare chiar scriu mai bine decât desenez? Am renunțat să răspund, să mă mai gândesc la acest lucru. Nu cred că le-aș putea face pe amândouă la fel de bine.

Oricum ar fi, oricare ar fi răspunsul, în tabără plecam pentru scriere și aveam să scriu destul cât pentru a mă convinge că nu e atât de greu precum mi se părea și a mă întoarce acasă cu dorința de a scrie în continuare. O fac chiar acum, în acest moment.

Cred că sentimentul cel mai puternic pe care l-am simțit a fost debusolarea, însoțită de teamă. O frică justificată, zic eu. Am resimțit-o în cele cinci zile de nenumărate ori, în diverse împrejurări, dar niciodată atunci când scriam sau vorbeam despre cărți, autori, creații literare.Nu mi-era greu să compun, să plăsmuiesc. Ori aveam inspirație, ori mi se îngrămădiseră prea multe idei în cap, dornice să vadă albul hârtiei. Poate ambele.

Totodată, în aceste cinci zile am citit sau descoperit cărți noi, de care fie nu auzisem, fie nu știam nimic înafară de titlu și autor. M-am întors acasă cu volumele primite, asemenea celorlalți copii, ca premiu, dar și cu o listă de cărți pe care să le citesc, acum sau mai târziu. Și cu câteva pe care să nu le citesc…

Am și desenat -previzibil, nu?- niște chipuri de copii. Am învățat multe ,,chestii” pe care nu le afli, în mod obișnuit, la școală. Și păreri diferite de ale profesorilor, în general, despre teme, memorarea unor expresii așa-zis frumoase, etc. Mai mult, a fost interesant să ascult scrierile atâtora participanți și scriitori. Atâtea gândiri diferite, stiluri și abordări ale aceleiași teme câte capete.

Nu m-a deranjat să fiu lăsată în pace, nefiind în centrul atenției sau împreună cu o prietenă, să tac mai mult decât să vorbesc. Dimpotrivă, am citit în tot acest timp sau am scris. Oricum sunt retrasă din fire, mi-am spus. Nu simt nevoia să mă aud sporovăind vrute și nevrute. Nici la capitolul ,,Colaborare” n-aș putea declara că m-am descurcat prea bine, deși mi-am dat silința.

Mica expediție, în cadrul căreia am urcat pe o pârtie de ski și am admirat peisajul montan (n-are rost să încerc să-l descriu, trebuie să-l vezi pentru a înțelege ceea ce se spune, în general, despre asfel de locuri și anume că-s ”rupte din Rai”) a fost, cred, evenimentul mult-așteptat al taberei. Pentru mine, cel puțin, a însemnat mult pentru că îmi place să urc pe munte și n-aș pierde nicio ocazie de acest fel.

Experiența taberei a fost una inedită, captivantă, iar tabăra în sine, o provocare adevărată. Chiar mă gândeam să particip și anul viitor la acest concurs. Dar până atunci, am atâtea cărți de parcurs! Deja îmi urez SUCCES…!

 

Maria Preoteasa – copil SKF

Seeding Knowledge Foundation

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s