„Lecția” vacanței de vară: să redescoperim împreună cu copiii noștri bucuria

A trecut deja o lună de vacanță. Nu aș fi realizat până nu mi-a spus fetița mea: „Știi că mai sunt 63 de zile de vacanță?”

M-a trecut imediat un sentiment de tristețe amestecat cu melancolie. Cu fiecare 1 iunie – primă zi de vară și 15 iunie – primă zi de vacanță – există în mintea mea această așteptare că vara asta va fi plină de soare, de relaxare, de momente de bucurie, de timp petrecut în natură, cu cei dragi.  De unde vin aceste așteptări nerealiste ale mele?

Din trecut, firește. Vara era preferata mea cât am fost elevă, pentru că aducea cu ea multe lucruri ce îmi erau dragi atunci – îmi sunt și acum: călătoriile, noul, întâlnirea cu prieteni vechi, cu rude din alte locuri, timp petrecut în aer liber sub cerul pe care la oraș îl vedeam pentru atâtea luni doar parțial, mâncarea făcută de bunica și mătusa.

Un lucru important pe care îl trăiam pe durata vacanțelor este timpul cu mine și gestionarea lui după bunul plac. Puteam dormi în voie până la prânz uneori, eram liberă să aleg la care dintre prieteni voi merge azi, dacă mă voi juca sau doar voi privi, dacă voi rămâne acasă să fac rochițe păpușilor. Dacă plecam, veneam acasă doar când mă dobora foamea. Ziua decurgea punând nimic altceva mai presus de „bucuria de a fi aici”.

Îmi trec prin gând trăiri așa puternice și variate când mă gândesc la verile acelea: mirosul de țărână ce se ridica și se lipea pe noi când jucam rațele și vânătorii, miile de flori din curțile tuturor, gustul delicios al unei simple ciorbe de fasole, sunetul greierilor seara când ne adunam pe la casele noastre.

Cât de diferite erau toate acestea de ceea ce trăiam zi de zi în viața mea la oraș! Acolo, pe timpul anului, ritmul vieții îmi era impus de ceva exterior mie fie că era școala sau părinții sau diverse necesități, aici îl hotăram eu. Acolo, hainele trebuia să fie apretate și unghiile impecabile, la țară toate zilele le petreceam în praf iar curată eram de seara până dimineața când o luam de la capăt. Trăind la oraș mult timp îl petreceam în interior iar vara însemna uneori chiar și dormit afară! De o parte aveam interacțiunea cu aceiași oameni: familie, colegi, prieteni, iar în cealaltă apăreau tot felul de persoane atât de diferite și colorate în ochii mei. Mâncarea era alta, locul diferit, multe detalii erau pur și simplu altfel. Toate aceste diferențe au fost o sursă de mare bogăție în conturarea personalității mele. Să iei contact cu ceva diferit pe de o parte, dar similar prin altele este o oportunitate de evoluție umană și o lecție pe care uneori noi adulții uităm să ne-o amintim: că diferențele sunt valoroase și să căutăm ceea ce ne unește.

Iar dacă vrem să analizăm ce „învățam” pe timp de vacanță ,nici lista asta nu rămânea goală, ba chiar privind în urmă acum, ca adult, la câștigurile cu care mă întorceam la început de septembrie pot zice că sunt foarte importante: timpul petrecut singură mă învățase să mă ascult pe mine, nevoile mele și să mă gestionez pentru a mă simți bine, a alege mă învățase importanța renunțării. Prin joc cu copiii învățam cu toții să negociem, să dezbatem, să reconciliem situațiile tensionate, aflam ce rol ne asumam fiecare dintre noi într-un colectiv. Cusutul de rochițe mă învăța să proiectez, să execut, să reconsider, să ajustez, să mențin. 

Un alt lucru prețios cu care am rămas și de care mi-am dat seama abia recent este faptul că acolo am învățat cum funcționează natura și care este rolul nostru în ea. Desigur că am participat la diverse lecții pe tema asta la școală, dar una e teoria, alta e trăirea și lecția ce ți-o oferă. Văzând plante, animale cu ochii mei, ba chiar auzind povești despre înșirarea frunzelor de tutun și prelucrarea cânepei de străbunicii mei m-au ancorat în realitatea naturală așa cum e ea. Acești oameni care au trăit din rodul pământului toată viața au fost si rămân încă în ochii mei un fel de semizei, pentru această legătură pe care o au ei cu natura. O avem și noi dar rar o conștientizăm însă asta este altă discuție.

După toate aceste gânduri, am îmbrățișat sentimentul de melancolie pe care l-am trăit inițial. Este un semn că am trăit ceva frumos. Sunt norocoasă să am aceste amintiri și să fi câștigat cele enumerate mai sus de pe urma acelor experiențe. Tristețea îmi venise din faptul că cei doi copii ai mei nu trăiesc asta. Bunicii lor sunt tot din oraș iar contactul lor cu „altceva”-ul oferit de vacanțele la țară este redus. Și sunt atâția ca ei.

Dacă ar fi să le doresc ceva tuturor copiilor, pe timp de vacanță mare, este să se bucure la fel de mult cum am făcut-o eu și mulți alții de aceste luni de vară, în orice mod posibil. Le doresc să se detașeze de ceea ce le este familiar și să vadă, să guste, să trăiască altceva, să lase măcar pentru puțin timp peisajul știut deja pentru unul nou, să reia legătura cu prieteni vechi, să își facă alții noi, să petreacă timp de calitate cu cei dragi, să își creeze amintiri atât de frumoase încât să le trezească melancolie atunci când vor deveni adulți.

Și pentru că au nevoie de părinții lor pentru asta, lor le spun așa: pauza de la școală nu este și pauză de la învățare. Doar forma în care se prezintă celor mici diferă pe timp de vacanță. Să le oferim altceva! Dacă pe timpul anului au parte de rigurozitate, disciplină, control și se supun unei rutine, în vacanță să le arătăm cum se simt lejeritatea, autonomia, independența și mai ales distracția. În toate aceste lucruri altfel decât sunt ei obișnuiți sunt comori ascunse, oportunități ca ei să afle mai multe despre ei, despre lumea din jur și să nu uităm de bucuria de a fi, de a te juca, de a te distra.

Atunci când ne distrăm și ne jucăm ne însușim multe lecții prețioase. Da, am formulat corect, noi cu toții. Pentru scurt timp, putem și noi adulții să redevenim copii fără să fie capăt de lume. Avem nevoie să ne amintim că este în regulă să lași deoparte controlul, masca de adult responsabil și să te distrezi, să te bucuri ca atunci când asta era singurul lucru de care îți păsa toată vacanța de vară.

Recomand bătaia cu baloane umplute cu apă, concursul de mers drept cu un măr pe cap sau cursa de 10 m îmbrăcați în saci de grâu!

Poate copilul tău nu va ști să enumere sau să numească ce a câștigat el vacanța asta, dar vei vedea sclipirea din ochii lui când va vorbi de asta, iar peste ani va rămâne cu amintirile, cu trăirile, iar pe baza lor va putea într-o zi să ofteze cu melancolie privind în urmă la vacanța de vară și să spună că este norocos pentru că a trăit așa ceva.

 

Arina Angelescu – Preşedinte

Seeding Knowledge Foundation

Articol publicat pe http://www.republica.ro în data de 23.07.2017

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s