Am studiat Agricultura în facultate și până recent mi-a fost rușine să recunosc. Apoi am ajuns în educație și totul a căpătat sens

Am studiat Agricultura în facultate și până recent mi-a fost rușine să recunosc. Rușinea provenea nu din faptul că e ceva în neregulă cu facultatea, ba chiar dimpotrivă – este o facultate de toată cinstea cu profesori excelenți, ci din faptul că am fost convinsă până mai ieri că locul meu pur și simplu nu a fost acolo, că a fost o deviație de la traseul meu spre împlinirea personală.

De curând, toată experiența de a fi studiat acolo a căpătat un sens și sentimentul de rușine s-a transformat în recunoștință.

Anii din agricultură, urmați apoi de cei în educație, mi-au oferit posibilitatea de a vedea similitudini între cele două domenii.

În agricultură există două realități: una, cea tehnică, în care se amestecă tractoare, pesticide, cifre, procese de producție, statistici, productivitatea, nevoile și interesele umane. În această viziune, omul este vârful tuturor sistemelor naturale sau artificiale și dispune de resuse pe care le poate folosi după bunul plac. Intervenția umană este intensivă, destructivă, în urmă rămânând ape poluate, soluri tasate, păduri eradicate.

Cealaltă realitate, cea organică, se bazează pe modul în care funcționează natura: organisme și sisteme interconectate care funcționează după legi proprii ce nu pot fi încălcate, care prosperă când toate organismele și sistemele interconectate prosperă. În această versiune, agricultorul este o parte din marele ecosistem care unește toate creaturile vii iar rolul lui este de a dirija resursele naturale disponibile pentru a obține rezultatul dorit.

Deși nu pot detalia o soluție pentru o nouă agricultură, sunt sigură că ea nu poate fi sustenabilă decât dacă este organică, dacă ia în calcul această interconectivitate în care suntem și noi oamenii incluși.

Ajunsă în educație, ce mare mi-a fost uimirea să văd aceeași viziune deviantă de la ceea ce este natural și concentrarea pe cifre, conformism, procese, produse, hârtii: copii țintuiți în bănci, cunoștințe prestabilite îndesate cu forța, încurajarea supunerii în fața autorităților, descurajarea creativității și ce să mai spun despre cunoașterea de sine sau vise devenite realitate. Nici vorbă de așa ceva!

Aceeași viziune tehnică cum am văzut în agricultură, doar că de data asta sistemul este cel care care se situează în vârful piramidei, dirijând procese, urmărind cifre, hotărând destine. Sistemul este reprezentat prin diversele autorități: școala, dascălii, inspectorii. În această viziune tehnică a educației, copiii se supun unui proces educațional de lungă durată, care rareori are de a face cu ceea ce sunt ei sau ce își doresc. Părțile implicate: sistemul, școala, elevii, părinții sunt adeseori deconectate.

Iar dacă există asemănarea în ceea ce privește ce nu facem bine în aceste domenii, nu ar putea exemplul organic să meargă și în educație?

În viziunea organică, copiii sunt asemenea unor semințe care conțin tot ce au nevoie pentru a porni cu dreptul în viață iar educația este agricultorul – organic- ce pregătește bine solul, le îngrijește și le însoțește până vor deveni plante de sine stătătoare. Și da, aceeași lege se respectă și în educație: într-un mediu în care unele elemente prosperă, altele vor prospera la rândul lor, dată fiind interconectivitatea lor.

Cum ar arăta așadar, în educație, varianta organică?

Simplu – ar fi construită în jurul naturii copiilor: ar fi dinamică, s-ar baza pe dorința lor înnăscută de cunoaștere, ar avea la bază pasiunile lor și s-ar îndrepta spre îndeplinirea viselor lor cele mai îndrăznețe.

Pentru că suntem parte din natură, ar abunda informații despre ea, despre nutriție, sănătate, ecologie. Domeniile de studiat ar fi la alegerea copiilor, orele ar fi o dezbatere, învățarea o descoperire iar dascălii parteneri de drum.

Pe lângă toate astea, un consilier dedicat ar monitoriza constant evoluția celor mici, un terapeut ar fi acolo permanent să îi asculte și să îi ajute în a descoperi resursele interne necesare pentru a trece prin diversele provocări pe care viața le-ar putea scoate în cale.

Poate că este și educația un tip de agricultură, o agricultură de oameni. Și este cel mai important tip pentru că zi de zi sub ochii noștri cresc oameni.

 

Arina Angelescu – Preşedinte

Seeding Knowledge Foundation

Articol publicat pe http://www.republica.ro în data de 02.04.2017

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s