Limitele prea dure și lipsa limitelor – Efecte pe termen lung

Regulile și limitele sunt parte din viața noastră de zi cu zi. Avem o limită asupra cât putem mânca fără să ni se facă rău fizic, suntem conștienți de faptul că putem lua o amendă dacă depășim viteza permisă. Cu toate acestea, câteodată mâncăm în exces chiar dacă anticipăm că ne vom simți ulterior rău fizic și emoțional ajungând să punem câteva kilograme în plus cu care nu ne vom simți confortabil. Conducem cu viteză prea mare față de cea legală, cu toate că putem anticipa ușor că vom rămâne fară permis, fapt care ulterior va avea diverse consecințe asupra bunului mers al lucrurilor în viața noastră de zi cu zi.
Limitele sunt adesea considerate ca fiind restricții: ceea ce putem și nu putem face, ceea ce avem sau nu avem voie să facem. Limitele pot fi privite însă și ca așteptări. Limitele sunt așteptările care au fost stabilite de către societate, comunitate și mediu profesional, familie și nu în ultimul rând de noi înșine. Ne simțim în siguranță știind că există anumite așteptări din partea celorlalți, deoarece ne ajută să ne adaptăm la realitate, să performăm, să atingem rezultatele dorite.
Așteptările sunt și propriile noastre orientări în privința modului în care vrem să ne trăim viața, în privința interacțiunii cu cei din jurul nostru. Așteptările au un impact foarte puternic asupra noastră. Ele ne pot motiva sau constrânge. Atunci când așteptările sunt sănătoase, rezonabile și logice, ne favorizează creșterea. Atunci când așteptările nu există, sunt prea mici sau prea mari prin contrast cu realitatea, ele ne pot face rău nouă sau celor din jurul nostru.
Modul în care percepem limitele în viața de adult, este strict legat de modul în care le-am învățat și integrat în urma experiențelor din copilărie.
Detaliez mai jos consecințele modului în care au fost setate limitele.
1. Dacă limitele au fost prea dur și strict setate în copilărie, dacă părinții au fost prea autoritari, nu au explicat necesitatea limitei ci doar au impus-o, dacă nu au lăsat loc de discuție sau negociere cu copilul în privința acesteia, copilul nu a înțeles limita ci a fost obligat să se conformeze. Atunci când a încercat să testeze limita, reacția adultului a fost să îl constrângă și mai tare, prin pedepse și diverse consecințe. Copilul a rămas fără nicio motivație, furios și de unul singur în a găsi o soluție de integrare.
Astfel, în situația limitelor prea dure, întâlnim trei tipuri de comportament ca adult.
Primul tip de comportament este cel în care adultul nu are încredere în el însuși deoarece nu a fost pus în situația în care să gândească singur și nu a primit sprijin în valorificarea propriilor resurse. Devine anxios atunci când este pus în situații noi, neștiind cum va decurge experiența și căutând cu ardoare ceva de care să se agațe pentru a ”supraviețui”. Dacă nu găsește în exterior constrângerea, ajunge să respingă orice experiență nouă din teama de eșec, din spaima că nu va fi capabil să facă față situației. Consecința este că se va conforma limitelor și regulilor impuse de ceilalți chiar și atunci când acestea au un efect negativ asupra lui. De exemplu: rămâne într-o relație nocivă din teama de a spune NU și de a-și asuma consecințele, adică din teama de abandon, sau rămâne într-un loc de muncă unde nu se mai poate dezvolta, din teama de a nu putea face față provocărilor.
Al doilea tip de comportament, este cel în care adultul are abilități reduse de adaptabilitate și devine agresor. Acesta reia modelul din copilărie în care impune celorlalți limite dure, stricte și în care permite prea puțin loc de negociere, fiind convins că are dreptate și că este modalitatea cea mai bună de a face față unei situații. În spatele rigurozității de a se conforma regulilor și de a le impune celorlalți limitele lui este tot anxietatea, teama de eșec, de consecințe, teama că dacă nu cunoaște cu exactitate regulile unui joc, nu va știi cum să îl joace și prin urmare va pierde.
Al treilea tip de comportament este cel de rebeliune. Din cauza limitelor prea dure la care a trebuit să se conformeze toată copilăria, neavând atunci niciun fel de putere pentru a riposta, acum în viața de adult testează limitele în toate variantele posibile. În subconștient el știe care este limita, dar nu știe ce înseamnă aceasta și de ce trebuie să se conformeze ei. Nu a integrat acest aspect pentru că nu i-a fost explicat. Prin urmare, caută acum explicația limitei înainte de a o putea integra iar dacă aceasta nu pare a fi sustenabilă pentru el, va avea tendința de a contesta mereu autoritatea.
2. Dacă în schimb, limitele au fost prea lejer setate în copilărie, dacă acestea au fost inconsistente sau aproape absente, părinții fiind prea permisivi sau neglijenți, copilul nu a reușit să înțeleagă ce se așteaptă de la el. În spatele comportamentului unui copil aparent „scăpat de sub control” de fapt este copilulul care se simte fără control din cauza lipsei de limite. Copilul poate testa din nou și din nou limita, așteptând ca cineva să apară în cele din urmă și să spună: „Aceasta este limita.”
Prin faptul că nu a setat limite și exigența a fost redusă, părintele i-a transmis copilului că dezamăgirea, frustrarea și alte emoții supărătoare trebuie evitate cu orice preț. Dacă limitele au fost inconsistente, nici așteptările de la el însuși sau de la ceilalți nu au fost integrate corespunzător. Astfel, dacă copilul nu a trebuit să facă față gestionării adaptării la limită pentru că i s-a făcut mai mereu pe plac sau pentru că i s-au refuzat foarte puține lucruri, nu a învățat să își dezvolte auto-disciplina.
Rezultatul acestui tip de abordare a limitelor sunt adulții egoiști, angoasați și nu foarte rezistenți la provocările vieții. Faptul că nu a trebuit să se adapteze unor limite setate de părinți, a fost pus în situația de a descoperi singur realitatea înconjurătoare. Dacă vinovatul acțiunilor a fost găsit mereu în exterior și dacă atunci când a simțit emoții puternice ele nu au fost adresate, copilul nu a învățat cum să facă față situațiilor frustrante în mod adecvat și sănătos.
Atunci când nu există limite sau sunt limitele sunt inconsistente, nu știm la ce să ne așteptăm, acționăm fără direcție și ghidaj, punându-ne în situații periculoase. La fel cum testăm uneori limitele existente, atunci când acestea nu există, învățăm prin propria experiență ceea ce este și nu este acceptat de societate și suportăm ulterior consecințele acțiunilor noastre.
Consecințele lipsei limitelor în viața de adult intră în categoria celor care consideră că ceilalți trebuie să li se adapteze lor. Ca adulți, sunt mereu nemulțumiți, schimbă locurile de muncă des pentru că nu știu să integreze regulile. Nu fac față relațiilor de lungă durată pentru că își schimbă des comportamentul pe parcursul relației, iar partenerii de viață sunt mereu confuzi, neștiind cum să reacționeze. Caută și acceptă mereu provocări noi, unele creând dependență. Testează mereu limitele sociale, uneori pentru că nu le înțeleg iar alteori pentru că nu consideră că li se aplică, punându-se astfel în pericol pe ei însuși și pe cei din jur.
În concluzie, nu putem trăi fără limite dar e foarte important cum sunt setate și integrate.
Avem nevoie de limite astfel încât să putem coexista și avem nevoie de limite pentru a ne simți în siguranță. Ne dezvoltăm armonios atunci când știm ce se așteaptă de la noi. Ne conformăm și acceptăm limita atunci când ea e echitabilă și corectă. Pentru ca aceasta să se întâmple, e necesar ca limita să ne fie explicată iar noi să o înțelegem. Pentru a dezvolta auto-disciplina, e important să fi trecut prin experiențe în care am avut posibilitatea de a testa în siguranță limitele și în care am integrat atât cognitiv cât și emoțional consecințele atunci când limita de siguranță s-a soldat cu efecte asupra noastră sau asupra celorlalți.
Dacă limitele au fost setate cu empatie; dacă am primit așteptări ridicate dar am primit și sprijin, multă iubire și ghidaj asupra cum putem să le îndeplinim; dacă am acționat sub umbrela limitelor dar am putut să și contribuim la negocierea unora dintre ele atunci când au fost setate, ne-a fost mult mai ușor să integrăm auto-disciplina, respectul și responsabilitatea asupra acțiunilor noastre.

 

Bogdana Păcurari – Psihoterapeut

Seeding Knowledge Foundation

Articol publicat pe http://www.republica.ro în data de 01.04.2017

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s