Te simți bine cu tine?

Este o întrebare pe care mi-am pus-o relativ târziu în viață, într-o perioadă când începusem să caut să mă cunosc într-un mod mai profund și cu o oarecare maturitate. Întrebarea a răsărit pur și simplu în mintea mea. Și nu am avut un răspuns pe moment, dar a fost ca un fel de alarmă care a pus în mișcare treptat ceea ce aveam să văd mai târziu, că este un mecanism de viețuire în locul unuia de supraviețuire care rulase în mod inconștient ani și ani la rând.

Mă simt bine cu mine?

Ce întrebare complexă! Și, paradoxal, simplă în același timp!

Da, am ajuns să mă simt bine cu mine! Acum când am un răspuns, pare a fi atât de amplu, cu atât de multe ramificații, încât nici nu știu cum să spun mai repede și mai concis cum anume am ajuns să mă simt bine cu mine însămi.  A fost un întreg proces, un drum cu suișuri și coborâșuri, cu experimente pe propria piele, cu dorință și putere de observare în interior și în exterior. Un drum presărat cu oameni și situații fără de care nu aș fi putut conștientiza mare lucru. Și drumul, oricum, continuă…

Dar ce stă în calea armoniei cu sine însuși? Cred că frica este principalul obstacol. Dincolo de travaliul personal în acest tărâm pur și simplu omenesc al fricii, observ în cabinetul de psihoterapie această emoție sub diverse forme, atât la copii cât și la adulți. Întâlnesc frica de a călători cu avionul, frica de a greși și de a dezamăgi, teama de examene, de eșec, chiar și de succes, frica de a pierde oameni dragi și importanți, frica de moarte, frica de a nu fi suficient de buni sau valoroși. Sub toate aceste forme de frică se află câte o durere, iar frica cea mai mare este aceea de a simți această durere.

Cum facem față fricii este o altă poveste, dar cert este că apanajul ei este, cel mai adesea, evitarea de a intra în diverse situații. Un alt mecanism de apărare pe care vreau să-l amintesc aici este compensarea care duce la perfecționism, laudă de sine, superioritate și agresivitate – fiecare dintre aceste aspecte manifestându-se în funcție de temperamentul persoanei. De remarcat furia care apare ca reacție vizibilă în cazul unora dintre noi și reprimată în cazul altora, dar care își găsește exprimarea adesea în boli somatice.

Cu toții ne dorim o stare de spirit mai bună , cu alte cuvinte, să ne simțim bine cu noi înșine, să ne simțim liberi să trăim în armonie cu noi înșine și cu cei din jur. Frica este o emoție firească în momente de primejdie obiectivă și am fost înzestrați cu acest sentiment pentru a putea face față unor situații periculoase, obiective, pentru a supraviețui biologic vorbind. Dar mintea folosește această frică biologică într-un mod psihologic care creează multă suferință. Asta se întâmplă atunci când trăim cu frică în legătură cu un moment viitor, ca în povestea cu drobul de sare. Nu știm sigur dacă acel moment viitor va fi într-adevăr vătămător sau catastrofic, dar cei mai mulți oameni (din fericire nu toți!) preferă să se teamă ca și cum asta ar face momentul impactului mai suportabil. Este oare asta viețuire liberă și armonioasă, ori supraviețuire psihologică? Aduce aceasta fericirea pe care ne-o dorim?

Marii înțelepți spun că fericirea vine din interior. Atunci cum se face că suntem atât de fragili la stimulii exteriori și lăsăm stima de sine să fie atât de mult influențată de impactul cu aceștia? Tot ei spun că suntem formați din două ființe (nu degeaba spunem „mă simt bine cu mine” – așadar, un „eu” și un „mine”): o ființă profundă care apare în lume odată cu nașterea corpului și care e ușor de confundat cu sfera sufletului (dar e mai mult de atât) și o altă ființă, psihologică de această dată, acea personalitate care se formează treptat. Și se formează în funcție de zestrea genetică, de mediul înconjurător și de educație. De aici se poate deduce cu ușurință motivul fragilității la stimulii exteriori. Este în natura umană să ne raportăm la noi înșine prin ochii celorlalți, altfel spus să ne vedem pe noi înșine în funcție de mesajele pe care le primim din exterior. Așa pornim în viață și așa continuăm să funcționăm până când atingem o anumită maturitate psihologică (indiferent de vârsta biologică) la care putem filtra în mod conștient  informațiile despre noi venite din exterior, realizând apoi modificări (preferabil pozitive) asupra acelui construct intern deja format și anume imaginea de sine.

Cât despre încrederea în sine, aceasta se formează tot în cadrul interacțiunilor cu cei din jur. Avem încredere în noi atunci când vedem că suntem în stare să facem diferite lucruri, vedem că suntem capabili. Asta dacă avem norocul ca cei din jur (părinți, educatori, învățători, profesori, frați și alte rude, prieteni sau pur și simplu cunoscuți) să fie niște ghizi echilibrați și deschiși spre a învăța mereu cum să fie mai buni, nu perfecți. Se întâmplă, însă, ca nu de puține ori aceștia să fie prea critici sau, dimpotrivă, să ne protejeze prea mult făcând în locul nostru ceea ce am fi putut face chiar noi, luând decizii în locul nostru. Toate acestea, cu bune intenții; ei își doresc să ne impulsioneze, fără să conștientizeze și să ia în calcul că aceste comportamente devin adevărate piedici în dezvoltarea noastră ca ființe libere și echilibrate. Este important ca cei din jur să transmită mesaje de încurajare și de susținere și să știe să laude o încercare de a face ceva, mai mult decât rezultatul final.

Dinamica aceasta se vede în familia de origine și mai apoi în relația de cuplu și în noua familie. Permanent avem ocazia să reparăm rănile sufletești produse devreme în viață și să ne eliberăm povara lor pe măsură ce devenim tot mai conștienți de mecanismele psihologice pe care le utilizăm. Relațiile cu partenerul de viață sau cu proprii copii, cu prietenii sau chiar cu șefii pot fi oportunități excelente de vindecare și maturizare emoțională, pentru că provocările apar. Condiția este să fim pregătiți să facem față durerilor care stau ascunse sub frică și sub furie. Digerate într-un mod real, curajos și sănătos, durerile devin puncte forte pentru noi și spun asta pe baza propriei experiențe. Se poate. Și chiar dacă doare la început – și poate să doară chiar foarte mult –   promisiunea unei viețuiri libere și armonioase este mult mai atractivă decât supraviețuirea psihologică, decât a trăi cu frica în sân, cu mușchii încordați, cu atenţia focusată pe apărare și cu colții ascuțiți și ațintiți împotriva Vieții înseşi.

Te simţi bine cu tine?

 

Liliana Braga – Psiholog SKF

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s