Experiența SKF

Sunt student la facultatea de Inginerie Elecrică, anul 3 și mi-am dorit foarte mult să ajung aici să îmi aprofundez cunoștințele în domeniul electric și să mă pot folosi de ele în viitor. Mi-am dorit întotdeauna să învăț și pe alții ceea ce am învățat eu, dar din păcate nu am avut ocazia, nu am găsit locul potrivit, nu am găsit pe nimeni care să își dorească să învețe ceva despre acest domeniu.

Nu de mult timp, am cunoscut-o pe Anca Efimov, o persoana minunată la fel ca toți ceilalți din Fundație. A observat într-o tabără că îmi place să mă implic în activitățiile copiilor și mi-a vorbit despre copiii de la SKF. M-a întrebat dacă vreau să fiu voluntar și i-am spus că da, este șansa mea să ofer ceva (mi-am zis eu în gând).

Deși pe moment nu știam ce voi face cu ei, am ajuns până la urmă să coordonez atelierul „Dosarele X”, din care fac parte câțiva copii pasionați de știință. Aveam emoții, nu știam dacă o sa le placă ceea ce voi face cu ei, dar m-am bucurat enorm când am văzut reacția lor din prima ședință. Le-a plăcut foarte mult ce le-am arătat.

În acest atelier învățăm despre diferite lucruri din electronică și le punem în aplicare confecționând diferite obiecte din piese electronice. Mă bucur enorm că am șansa să fac ceva pentru educația copiilor. Este minunat cât de mult se implică acești oameni de la SKF pentru educația lor.

Educația nu înseamnă doar să-i spui unui copil ce e bun și ce e rău. Educația se face și prin diferite activități unde copiii își pot dezvolta abilitățile, unde își pot pune creativitatea la încercare, unde învață să gândească.

Este foarte important să ne petrecem cât mai mult timp cu copiii noștri, contează foarte mult asta. Nu este suficient să le oferim doar lucruri materiale (de multe ori acest lucru dăunează dacă este făcut în exces) pentru a ne arăta dragostea față de ei, trebuie să le oferim și ceva care este mai prețios decât orice pe lumea asta, și anume, timpul. Timpul nostru este cel mai bun lucru pe care i-l poți oferi unui copil.

Ducem o luptă împotriva excesului de tehnologie și încercăm să îi ținem pe copii cât mai departe de „ecrane” prin diferite metode. Vrem să îi ținem cât mai departe și de anturajele acestei societăți și de tot ce este dăunător, să îi învățăm să aleagă doar ce este bun și să le oferim un viitor prin educație.

Daniel Petre – Coordonator atelier „Dosarele X”

Seeding Knowledge Foundation

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s