Metode eficiente în relaţia cu copilul

“Copilul meu îmi reproşează că nu îl iubesc , dar nu știu de ce pentru că îi dau tot ce vrea el… şi nu mă înţelege, indiferent de ce i-aş spune, face tot ca el, nici nu mă ascultă”. Cam aşa debutează  cele mai multe discuţii cu părinţii. Este o adevărată provocare, atât pentru mine cât şi pentru părinte. Nu există o reţetă, dar voi împărtăşi din experienţa mea câteva metode care au funcţionat şi care au dus la îmbunătăţirea relaţiei dintre părinte şi copil.

În primul rând, atunci când vrem să primim răbdare şi ascultare de la copil este important să oferim răbdare şi ascultare. Până acum totul pare simplu, dar ce facem atunci când avem impresia că oferim răbdare şi ascultare, însă lucrurile stau cu totul diferit şi nu am ajuns, de fapt, să ne conştientizăm propriile reacţii.

Într-o astfel de situaţie, este important să ne luăm timp de gândire pentru a ne pune câteva întrebări:

  • Am răbdare să ascult până la capăt ce îmi spune copilul meu în legătură cu ce i-a făcut Gigel la şcoală? Sau o tai scurt, spunându-i: „Lasă mami că el e mai mic!”, fie „ Nu ştii cum face el? Lasă-l, spune-mi ce notă ai luat!”.
  • Îi dau copilului timpul necesar să facă sarcina pe care o are? Sau, la cea mai mică greşeală, sar să îl ajut?
  • Oare cu mine am răbdare?
  • Sunt un părinte bun? Cum definesc un părinte bun? Dar un părinte rău?
  • De cele mai multe ori îl laud?
  • Oare ce mesaje îi transmit cu aceste comportamente pe care le am?… și lista poate continua!

Consider că este important să ne înţelegem propriile reacţii pentru a înţelege de unde se nasc anumite comportamente ale copiilor noştri. Le voi lua pe rând şi voi explica ce se întâmplă în situaţia în care răspunsul la întrebările de mai sus este, de cele mai multe ori, NU.

Oferindu-i copilului răspunsuri de genul celor de mai sus se produce ceea ce înseamnă invalidare emoţională. Copilul este furios pe Gigel iar eu îi transmit indirect mesajul: „Lasă-ţi furia deoparte pentru că eşti mai mare şi nu ai voie să te simţi aşa”. În astfel de situaţii ar fi util să îi validez emoţiile şi să îl întreb: „Cum s-a simţit când Gigel s-a purtat aşa?” şi să-l asigur că este normal să simtă asta în situaţia dată. În felul acesta îl învăţăm că emoţiile sunt ceva normal şi îl validăm ca persoană. Mai departe, este important să îl întrebăm ce soluţii poate găsi la problema pe care o are cu Gigel. Atenţie! Îl întrebăm, nu îi spunem noi ce să facă!

Aş dori să subliniez un lucru legat de aplicarea acestei metode. În primul rând, pentru a-i valida emoţiile copilului, este important să învăţ să le validez pe ale mele ca adult, să nu mă simt vinovat când sunt furios, să nu-mi reprim emoţia de iubire că şi-o ia în cap, să nu ascund faptul că şi mie îmi vine să plâng, să nu îi transmit mesajul că eu sunt tot timpul fericit şi că nu îmi este frică de nimic, etc. Cu alte cuvinte, este important să învăţ să fiu autentic şi să nu-mi ascund emoţiile în faţa copilului.

Dacă nu îi dau copilului timpul necesar să încerce să rezolve singur lucruri,  va învăţa despre el că nu poate, va avea o încredere scăzută în propria persoană şi încetul cu încetul, iniţiativa sa va fi mai scăzută. Vom crea un copil dependent de noi şi ne vom frustra atunci când nu vom mai avea prea mult timp de petrecut cu el și nu vom înțelege de ce nu face nimic fără să fim noi în preajmă sau de ce nu spală şi el vasele până nu îi spunem cât detergent are nevoie.

În momentul în care îl criticăm în tot ceea ce face îi transmitem despre el că nu este bun ca persoană, că este defect şi ca atare va începe să se comporte aşa cum este etichetat. Când dorim să îi spunem ceva care ne-a deranjat este important să îi explicăm acel comportamentul care a condus la emoţia pe care o simţim. De exemplu: „M-am simţit furios pentru că atunci când am vorbit cu tine ai plecat în camera ta şi m-am gândit că mă ignori”.

De evitat exprimările de genul „Nu asculţi niciodată.” sau „Nu mă respecţi.”. Acestea sunt formulări generale şi îi transmit copilului mesajul că el nu este în stare să asculte, în general, nu doar raportat la situaţia dată.

De ce nu funcţionează laudele de genul „Eşti cel mai bun” sau „Bravo, te-ai descurcat foarte bine!”? În prima situaţie, copilul este conştient că nu poate fi cel mai bun dintre toţi pentru că tocmai ce a dat-o în bară acum două minute şi ca atare se produce un conflict între ceea ce a trăit prin propria experienţă şi ceea ce spuneţi dumneavoastră.

În astfel de situaţii ar fi recomandat să ne centrăm pe comportament: „Ai fost cel mai bun atunci cand ai apărat mingea pe care ai primit-o de la… ” sau „Bravo! Te-ai descurcat foarte bine când ai îmbinat piesele de lego”.

Este important de precizat că nu este suficient să aplic aceste metode pentru un timp scurt şi apoi să renunţ. Ele nu pot avea eficienţă decât dacă sunt aplicate pe termen lung (minim 6 luni, este perioada, potrivit studiilor, în care copilul îşi însuşeşte un comportament), suficient timp pentru a ne exersa răbdarea!

Acestea fiind spuse, închei acest articol prin a vă provoca să faceţi o listă cu nevoile copilului dumneavoastră şi separat, o altă listă cu  nevoile dumneavoastră în relaţia cu copilul.

 

Mihaela Enache – Consilier Educațional

Seeding Knowledge Foundation

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s